Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA , apel la solidaritate

Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA face un apel la solidaritate și unitate în contextul războiului din Ucraina. Mobilizarea generală și ajutorul necondiționat sunt esențiale în aceste clipe când mii de refugiați ajung în țara noastră, fugind din calea dezastrului.

“Întreaga comunitate internațională este cu ochii pe războiul din Ucraina. De la declanșarea războiului, voluntarii români lucrează 24 de ore din 24 pentru a evalua nevoile umanitare și a extinde ajutorul, în special femeilor, copiilor, persoanelor în vârstă și celor cu dizabilități. Trebuie să-i ajutăm pe refugiați în această perioadă cumplită. De aceea cred că doar împreună putem să arătăm că solidaritatea și umanitate depășesc orice barieră”, a declarat Andreea NEGRU, președintele ADAA, adăugând că este nevoie urgenta de sprijin umanitar, iar orice ajutor din partea mediului de afaceri este binevenit.

Mediul de afaceri este profund îngrijorat de siguranța comunităților din Ucraina și de situația refugiaților ajunși în România, motiv pentru care fiecare contribuie cum poate și cu ce are la dispoziție. „Mesajul ADAA este clar: mobilizare și unitate pentru a putea ajuta cât mai multe persoane aflate în dificultate. Niciodată nu este prea târziu ca un conflict armat să se rezolve pe cale diplomatică. Sperăm cât mai curând să asistăm la soluționarea diferendului dintre Rusia și Ucraina pentru a limita atât pierderile de vieți omenești nevinovate, cât și efectele negative asupra tuturor economiilor lumii”, consideră Andreea NEGRU.

“Esența ADAA o reprezintă dialogul și eforturi de colaborare și cooperare, de susținere reciprocă. Prin urmare, cred că în această perioadă trebuie să fim solidari pe deplin cu poporul ucrainian și cu toți cei care suferă inocent din cauza acestui război total inacceptabil. Trebuie ca fiecare dintre noi să facem tot ce este posibil pentru a ajuta și a sprijini activ eforturile umanitare. Sper doar ca rațiunea să predomine și reconcilierea să apăra din nou”, a concluzionat președintele ADAA, Andreea NEGRU.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp