Conferinta Brasov 2023- Educatie financiara

Proiectul național „Educație financiară pentru dezvoltarea economică și creșterea afacerilor” ajunge la Brașov

 

Demarat la București, proiectul național “Educație financiară pentru dezvoltarea economică și creșterea afacerilor”, ajunge la Brașov, în data de 18 mai.  Evenimentul este organizat de Ziarul News în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA și reprezintă un prilej de conștientizare la nivel individual și antreprenorial a nevoii de  educație financiară într-o economie aflată într-o dinamică continuă, contribuind la susținerea afacerilor de succes și o mai mare satisfacție pentru toți cei implicați.

“Educația financiară este importantă pentru dezvoltarea economică, deoarece ajută antreprenorii să înțeleagă și să ia decizii financiare inspirate. Aceasta poate duce la o creștere mai rapidă și mai sustenabilă a afacerilor, mai puține eșecuri și o mai mare satisfacție pentru clienți și angajați. De asemenea, educația financiară poate contribui la creșterea accesului la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii, care sunt considerate motorul creșterii economice. Dacă antreprenorii înțeleg cum să își gestioneze eficient finanțele, este foarte probabil să obțină finanțarea necesară pentru a-și dezvolta afacerile”, a declarat Andreea NEGRU, Fondatoare ADAA.

Conferința “Educație financiară pentru dezvoltarea economică și creșterea afacerilor” se bucură de parteneriatul cu Camera de Comerț și Industrie Brașov, sub patronajul Consiliului Județean Brașov și are loc la Biblioteca Județeană „George Barițiu”.

În deschiderea oficială vor fi prezenți Bogdan DUMEA, secretar de stat Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Anca DRAGU, fost ministru de finanțe și senatoare a României, Adrian VESTEA, președinte Consiliul Județean Brașov, Cosmin ROȘIA, director general Camera de Comerț și Industrie Brașov. Evenimentul va fi moderat de Andreea NEGRU, președinte fondator ADAA. Dezbaterile vor avea ca protagoniști reprezentanți din instituții de stat, antreprenori, mediul academic și asociativ.

Partenerii evenimentului sunt: Consiliul Județean Brașov, Camera de Comerț și Industrie Brașov, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Exim Banca Românească, Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM-uri, Academia de Studii Economice București, Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată, CNTEE Transelectrica SA, TRANSGAZ, SNGN ROMGAZ SA, DO Security, Groupama, HORA, Think Tank 360 și Asociația Studenților în Economie, Afaceri și

Parteneri institutionali:

Parteneri media:

Agenda:

EDUCATIE ECONOMICA PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMICA SI CRESTEREA AFACERILOR

 

18 MAI, ORA 11.OO BIBLIOTECA GEORGE BARITIU

 

Deschidere oficiala- 11.00-11.30

Bogdan DUMEA- Secretar de Stat Ministerul Inovarii Cercetarii si Digitalizarii

Adrian VESTEA- Presedinte CJ Brasov

Anca DRAGU- Fost ministru de Finante, senatoare a Romaniei

Cosmin ROSIA- Director General CCIBV

 

Panel I- 11.30-12.30

Teme de discutie:

             Contextul macroeconomic actual- crizele suprapuse si modul cum s-au adaptat companiile

             Educatia financiara si finantarea companiilor

             Digitalizarea- prioritate prin PNRR

             Masuri pentru sustinerea mediului antreprenorial

             Strategiile managerilor si antreprenorilor in relatia cu institutiile de credit

Anca Dragu- Senatoarea Romaniei

Attila Szekely- Director Centrul de Consultanta CCI Brasov

Florin Luca – AIPPIMM BV

Elena Coanda- Presedinte PNFAIMM

Alina Paul- CEO DO Security

Mihaela Popa- Director sucursala Brasov Exim Banca Romaneasca

 

Pauza de cafea 12.30-12.45

Panel II- 12.45-13.45

Teme de discutie:

             Efectele educatiei finaniciare asupra performantei afacerii

             Criza resursei umane calificate- solutii si perspective

             Risc si asigurare a afacerii

             Oportunitati in sfera antreprenoriala

 

Silvia Vlasceanu- Director General HENRO

Silvia Iacob- Prodecan Facultatea de Economie Teoretica si Aplicata ASE Bucuresti

Dorin Saramet- administrator Lingemann

Eleonora ION- Director General Nora Business Consulting

Marian Mirea- Specialist in asigurari Life/Health GROUPAMA

Radu Tanase- purtator de cuvant HORA

Eugen Târnovean- presedinte CPMJ Brasov de pe langa Curtea de Apel Brasov