Companiile de stat, favorizate de factorul politic la alocarea de fonduri europene

Companiile de stat, favorizate de factorul politic la alocarea de fonduri europene

Reprezentanţii mediului privat de afaceri au arătat că statul nu dă dovadă de fair-play atunci când alocă finanţări din fondurile europene.

„Statul alocă în continuare cei mai puţini bani pentru mediul privat de afaceri, cu mult sub ceea ce estimăm noi că este nevoie. În continuare sunt finanţate din fondurile europene proiecte utopice, iar la sfârşitul perioadei de finanţare europeană se constată că banii nu au fost cheltuiţi şi abia atunci sunt redirecţionaţi către mediul privat care a demonstrat că ştie să absoarbă cu succes sumele alocate de la Bruxelles. De ce nu se face acest lucru de la începutul cadrului financiar multianual? Aşa se întâmplă şi acum pentru perioada 2021-2027, când statul alocă foarte multe resurse spre zona publică şi foarte puţine spre zona privată”, a afirmat Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

El a adăugat că în acest an există un pericol potenţial în blocarea investiţiilor demarate din cauza lipsei ritmului necesar din partea statului de a efectua plăţi pentru lucrările finalizate.

În ceea ce priveşte situaţia cu care se vor confrunta antreprenorii din ţara noastră, preşedintele CNIPMMR, pe baza datelor din Carta Albă a IMM-urilor 2022 a arătat că 7 din 10 companii susţin că se tem de evoluţia economiei globale, 57,12% spun că îşi doresc să aibă parte de predictibilitate, iar 52,82% se plâng de birocraţie. Referitor la climatul de business la nivel european, într-o analiză realizată de SME United pe cele 23 milioane IMM-uri existente în Uniunea Europeană se arată că indexul privind acest climat se situează la 72,4 puncte şi că va înregistra o scădere în prima jumătate a anului 2023.

„Climatul de business perceput în Europa de est şi în zona non-euro arată o creştere a indexului în prima jumătate a anului curent, ceea ce ne dă speranţe că economia naţională are un potenţial de creştere. Cu toate acestea, chiar dacă tendinţa este de creştere, indexul de 65,5 al climatului de business din această zonă este cu mult sub media europeană şi indicatorii pe baza cărora este calculat au toţi o tendinţă de scădere în cursul acestui an”, a spus Florin Jianu.

În privinţa oportunităţilor de afaceri decelate de antreprenorii din ţara noastră, preşedintele CNIPMMR a arătat că 51,37% din respondenţii unui studiu întocmit de Consiliul IMM-urilor îşi doresc obţinerea unor granturi din fonduri euroene, 40,71% doresc să îşi dezvolte activitatea pe pieţele interne, 38,78% doresc să intre pe alte pieţe interne (din ţara noastră) şi doar 35,13% sunt interesaţi să iasă la export cu produsele realizate de propria companie.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp