Post Conferinţa „Antreprenoriat fără Gen” – Ediţia a X-a

Adaptabilitatea reprezintă o caracteristică a mediului de afaceri autohton, iar această caracteristică a fost demonstrată de companiile româneşti, atât în timpul pandemiei, cât şi în actuala situaţie în care avem un conflict deschis în Ucraina, a afirmat Andreea Negru, preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA).

„Ne adaptăm foarte uşor, ne vedem de drumul nostru în afaceri şi încercăm să vedem cum răspundem provocărilor şi oportunităţilor. Chiar şi în pandemie, mediul de afaceri s-a adaptat şi a făcut acest lucru înaintea statului, pentru că provocările au devenit pentru unii antreprenori oportunităţi de afaceri. Sunt companii care în pandemie au realizat profituri uriaşe, în timp ce altele au închis activităţile derulate”, a precizat Andreea Negru.

Preşedintele ADAA a arătat că perioada pandemiei şi perioada actuală a războiului din Ucraina sunt nefaste pentru majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru cei care depind foarte mult de fonduri din partea statului, de ajutoare şi de susţinere pentru a-şi continua business-urile derulate.

„Am văzut acele scheme de ajutor. La unele întreprinderi mici şi mijlocii au funcţionat, la altele încă trenează depunerea de documentaţii şi primirea efectivă a fondurilor. Din acest punct de vedere, evident că pandemia şi-a pus amprenta, iar acum unde mai pui conflictul armat de la graniţă, pe lângă temerile personale şi psihologice pe care le avem toţi, evident că apare şi acea parte care afectează businessul, în mod special în cadrul companiilor care exportau. Apar riscurile de ţară, apar riscurile de a face importuri şi exporturi. De exemplu şi în cazul companiilor din turism. Discutam cu cineva zilele trecute şi îmi spunea că războiul le-a afectat foarte mult din punct de vedere al individului, al clientului care doreşte să călătorească, pentru că acum alege să îşi economisească banii, dar nu neapărat din acest punct de vedere, ci al temerilor. Iar lucrul acesta se reflectă în cifra de afaceri a companiei de turism respective. Practic toate sunt corelate şi intercorelate. Pe de altă parte aminteam de ceea ce s-a întâmplat în pandemie şi am dat exemplul companiilor care au identificat oportunităţi. Printre ele se numără o societate de servicii de securitate a cărei cifră de afaceri şi profit au crescut simţitor în timpul pandemiei, cu 15-20%, pentru că sentimentul de siguranţă a primat atât în rândul companiilor cât şi la nivel individual. În acest timp, alte companii, cum ar fi fast-food-urile care nu s-au adaptat noii cerinţe de a livra produsele la domiciliul clienţilor şi-au închis businessul. Aici este vorba despre modul în care fiecare îşi percepe propria afacere, despre dimensiunea businessului”, a menţionat Andreea Negru.

Link-uri articole:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp