Mioara Zainea, managing partner LMI: Educația este calea unei lumi mai bune
“Cred cu tărie că educația este singura cale garantată spre a ne face viața mai bună și mai ales spre a ne adapta acestei lumi. Eu nu știu o altă cale decât educația și aș răspunde într-o formă foarte practică. Există școală care ne pregătește să fim medici, există școli care ne pregătesc să fim învățători, juriști, dar nu este în România nici o școală care ne pregătește să fim antreprenori, iar rolul de antreprenor, din punctul meu de vedere este cel mai complex. Antreprenorul zi de zi trebuie să fie capabil să se adapteze la toate provocările: oameni, legislație, crize și tot ce poate să apară”, a declarat Mioara Zainea, managing partner LMI.
Care este produsul cel mai potrivit de educație antreprenorială?
Mioara Zainea, a explicat : „Gândiți-vă că suntem în trafic, la volan unde folosim de obicei aplicații care ne ghidează și aceste aplicații sunt extrem de eficiente cu două condiții: să știi unde ești și să știi unde vrei să ajungi. Dacă una dintre aceste două variabile lipsesc, aplicațiile nu au nici o utilitate. Este la fel și în piața de educație, atunci când cauți produsul potrivit e important să știi ce nevoie ai, ce vrei să transmiți în viața ta ca să alegi produsul potrivit”, precizând că noi nu cumpărăm servicii, cumpărăm interacțiunii cu oamenii și cumpărăm experiență. Când cumpărăm produse de educație ne gândim cât de confortabil ne simțim cu omul din față ca să-i pun pe masă tot ce contează și tot ce vreau să rezolv.
Există un cod care spune că în funcție de cum primim informația reținem mai mult sau mai puțin. Reținem doar 10% din ceea ce citim, 20% din ceea ce auzim, între 70 și 90% informația rămâne la noi dacă o testăm pe experiența proprie.