Reuşitele, perseverenţa şi performanţele companiilor româneşti au fost premiate la Gala Excelenţa în Business, organizată de Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA, sub patronajul Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului, având ca partener oficial Academia de Studii Economice București si partener media oficial Antena 3 CNN.Pe scenă au urcat reprezentanţi din mediul afacerilor autohtone, de la firme mici, care sunt la început de drum, până la companii cu tradiţie.
Andreea NEGRU, Presedinta ADAA, a declarat : “Gala Excelența în Business este o ocazie de a reflecta asupra importanței antreprenoriatului și a contribuției sale la dezvoltarea economiei noastre. Prin excelență și inovație, putem contribui la crearea unei Românii mai puternice și mai prospere. Gala Excelența în Business este un eveniment dedicat mediului de afaceri. Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului susține si promoveaza companiile care fac performanță în România.”
La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai mediului academic, ai Comisiei Europene în România, membri ai Guvernului și ai mediului de afaceri care au punctat importanţa recunoaşterii meritelor antreprenorilor și managerilor români.
Dorel PARASCHIV, Prorector relații cu mediul economico-social și viața studentească din cadrul Academiei de Studii Economice București, a adresat cuvântul de deschidere din partea partenerului oficial al evenimentului, ASE București:”Educația, capitalul managerial și abilitățile de afaceri sunt factori cheie care contribuie la succesul antreprenorial al tinerilor. De asemenea, condițiile fizice favorabile de funcționare – cum ar fi accesul la spații dedicate, serviciile de infrastructură de bază și tehnologia informației și comunicațiilor – îmbunătățesc performanța. Ne bucurăm că, în prestigioasa Aula Magna din cadrul Academiei de Studii Economice din București, ADAA a organizat Gala de Excelență în Business pentru antreprenorii autohtoni cu traditie care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a economiei”.
La rândul său, Prodecanul Facultății de Economie Teoretică și Aplicată, partener al evenimentului, prof.univ.dr. Silvia IACOB, a susținut :”Gala Excelența în Business reprezintă un eveniment la care a participat elita antreprenoriatului românesc, cadre didactice universitare și oficialități din mediul economic și social. Evenimentul s-a distins prin recompensarea talentului și valorii adăugate a antreprenoriatului autohton, dar și prin concursul corpului profesoral academic, recompensat prin decernarea Premiului de Excelență pentru stimularea abilităților antreprenoriale și financiare în rândul studenților, acordat Facultății de Economie”.
Excelența Sa, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona CHIRIAC, a adresat audienței un mesaj de susținere din partea CE: “Mesajul meu este că Uniunea Europeană a fost și va fi mereu alături de comunitatea de business, atât în vremuri bune, dar și în perioade mai dificile, prin fondurile europene, prin crearea și menținerea unui climat propice dezvoltării economiei și a mediului de afaceri sau prin standardele privind statul de drept. Se estimează o relansare ușoară anul viitor, cu un nivel de creștere de 1.4%, dar rămân numeroase riscuri și semne de întrebare pe care Comisia Europeană le va monitoriza constant”. Excelenta Sa a subliniat provocările acestui an la nivelul UE , respectiv criza forței de muncă și inflația. Printre altele, Ramona Chiriac a precizat că, pe piața europeană a forței de muncă, 74% dintre întreprinderile mici și mijlocii se confruntă cu un deficit de personal. Ca soluție, domnia sa susține deschiderea pieței într-o măsura tot mai mare pentru tineri și femei precum și implementarea unor măsuri de adaptare la tehnologie și dezvoltare a dialogului social.
Din partea Guvernului, Secretarul de Stat al Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai PRECUP a punctat: „Cred că este mai important ca oricând să identificăm campionii industriei românești și să îi ajutăm. Guvernul a venit în ultimul an cu un răspuns clar în ceea ce privește susținerea businessurilor și companiilor românești. Noi am înțeles misiunea noastră în acest ecosistem și am venit cu un răspuns concret la nevoia de capitalizare. Vorbim despre 400 de milioane de euro pe care le alocăm, cu expertiză, exact acolo unde este nevoie. Depistăm potențialul și investim. Este o injecție de capital, dar este în același timp o investiție de încredere și da, economia are nevoie, mai mult ca oricând de încredere. De garanții.”
Pe lângă scopul de a recunoaşte meritele companiilor, invitaţii evenimentului extraordinar au subliniat că astfel de reuniuni sunt o sursă de inspirație pentru tinerii antreprenori.
Florin JIANU, Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, a apreciat :”Stabilitatea și predictibilitatea trebuie să figureze pe frontispiciul fiecărei guvernări. Viitorul imediat trebuie să însemne și un pachet de relansare și de susținere a mediului de afaceri. De asemenea, trebuie identificate soluții pentru prelungirea fondurilor europene acordate prin programele din perioada 2014-2020.”
Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului, partener al Galei Excelența în Business, prin vocea secretarului de stat, domnul Lucian RUS prezent la eveniment, suține sectorul întreprinderilor mici și mijlocii plecând de la cele patru nevoi sistematice ale mediului de afaceri din România – nevoia de a crește densitatea antreprenorială, nevoia de a spori rezilienta firmelor, de a încuraja creșterea în talie a firmelor și nevoia de a încuraja crearea de valoare adăugată.
În cadrul evenimentului de la ASE au fost premiate 23 de firme, de la startup-uri mici până la companii mari, listate pe piața de capital. O parte din premii au fost acordate de platforma România Inteligentă. Gala Excelența în Business a fost moderată de Adrian Măniuțiu, care a primit Premiul de Excelență pentru susținerea antreprenoriatului.
Partenerii Galei Excelența în Business: CNIPMMR, Camera de Comerț și Industrie Brașov, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Constanța, Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici și Mijlocii, Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată, Asociația Studenților în Economie, Afaceri și Comunicare, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, OMV Petrom, CESAROM, SPEEH Hidroelectrica S.A., Austrotherm România, Auto Big, EXIM Banca Românească, RIAN Consult SRL, Electrica S.A., Electrica Furnizare, CNTEE Transelectrica S.A., SNTGN Transgaz S.A., Delgaz Grid, EON, Antibiotice Iași, Carmistin, CRS Investment Project SRL, Tradeville, International Alexander, Reciclad’OR, Depogaz, Dacris, Fundația Mâine Va Fi Mai Bine, Florăriile Magnolia, Cramele Cotnari, Svetlana Karahan, Gerovital, Chocoland, Sweet Moments, Siviero Maria, Produse de la Sibiu JINA, Farmasi, Perfect Royal Events, Rosefir, DO Security, Innovus, Women Rally, Restaurant Mon Paris, Zexe Herăstrău, Happy Forever by Andreea, Fleurane.
Partener Knowledge: Federația Patronală Petrol și Gaze –FPPG
Partener media oficial : Antena 3 CNN
Parteneri media: Agerpres, Financial Intelligence, Club Economic, Economistul, EM360, Money.ro, Income Magazine, Transilvania Business, Ziarul Bursa, Newsweek, BizPLUS, Capital, infofinanciar.ro, EventsMax, News One, InvesTenergy, The Diplomat, Clubantreprenor.ro, Focus Energetic, Energy Industry Review, Fotograf Stefan Ovidiu.
Partener monitorizare media: Media Trust
**********
Despre Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA
ADAA militează pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale și asociative în rândul antreprenorilor autohtoni și pentru apărarea și promovarea intereselor acestora. De asemenea, ADAA promovează activ rolul și importanța antreprenorială pentru dezvoltarea economică durabilă și sustenabilă a României. Asociația a fost înfiinţată în 2012 ca o nevoie stringentă a mediului antreprenorial de a găsi o platformă de comunicare şi promovare a modelelor de bună practică la nivel național și internațional. În plus, misiunea ADAA este de a susține conștientizarea, atât individual, cât și colectiv, a importanței implicării femeilor în viața publică, în societate și în afaceri.