Romgaz: Ne păstrăm estimarea de a emite bonduri în prima jumătate a anului 2024, pentru proiectul Neptun Deep

Romgaz: Ne păstrăm estimarea de a emite bonduri în prima jumătate a anului 2024, pentru proiectul Neptun Deep

Romgaz (SNG) intenționează să emită obligațiuni, în prima jumătate a anului 2024, pentru finanțarea proiectului Neptun Deep de extracție de gaze din Marea Neagră, potrivit CEO-ului companiei Răzvan Popescu, prezent la Conferinta Future Economy- Tendinte economice 2023.
Romgaz a estimat, pentru 2023, un program de investiţii de 2,3 miliarde lei, din care 800 milioane sunt exclusiv pentru proiectul Neptun Deep, iar restul sunt pentru menținerea producției actuale, a spus Răzvan Popescu, la conferința Future Economy – Tendințele economice în 2023 – provocări și oportunități: “Pentru următorii ani, până cand proiectul Neptun Deep va fi pus în producție, în 2026 -2027, ne vom baza încă pe producția internă onshore. Este necesar să o păstrăm în limitele asumate prin strategia 2021-2023, de a nu scădea cu mai mult de 2,5% producția”.
Romgaz și-a asumat decizia de investiții în momentul în care a achiziționat participația Exxon în proiectul Neptun Deep și așteaptă decizia de investiții a partenerului său, OMV Petrom, până în luna iulie a anului acesta, a mai spus CEO-ul Romgaz.
Cele două companii estimează, în total, investiţii de circa 4 miliarde de euro în Neptun Deep.
Romgaz a finalizat în august 2022 preluarea ExxonMobil România, care deţine 50% din perimetrul de gaze de mare adâncime Neptun Deep. OMV Petrom deţine restul de 50% din Neptun Deep şi este operatorul perimetrului.
În zăcământul de mare adâncime Neptun Deep s-ar putea afla 100 de miliarde de metri cubi de gaze.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp